Inainte de a trage apa

Mda... inca o sesiune pe care cica trebuie sa o trec. Inca un "pas" important pentru mine si cei din jurul meu. Dar stau si ma gandesc uneori.. de ce este acest pas atat de important. De ce unii dau atata importanta scolii, incat uneori uita insusi scopul ei. Ingropati in sute de pagini pe care le au de invatat, se cramponeaza in detalii insignifiante si uita sa fie ei, uita faptul ca scoala a fost desenata pentru om, nu omul pentru scoala. De fapt, observ din ce in ce mai des aceasta confuzie in ceea ce priveste directia in care ar trebui sa se indrepte normalul. Si anume, cei din jur gandesc din ce in ce mai intens, cum sunt extrem de norocosi pentru faptul ca li se ofera nu stiu ce sansa sa faca nu stiu ce minunatie de actiune. In acest moment imi vine in minte intrebarea: de ce noi, primitorii, suntem cei norocosi, si nu cei ce ne dau noua ocazia. Adica in momentul in care noi fructificam o sansa si ajungem a fi importanti intr-un domeniu, oricare ar fi el, aproape in toare cazurile aducem beneficii imens mai mari celor ce ne-au cooptat decat noua insine. Nu este nimeni de vina pentru acest fapt, in fond aplicandu-se tot legea fundamentala a pietei. Oamenii doritori fiind cei multi, sunt adusi in stadiul in care gandesc ca cineva le face un serviciu, "pentru ca..."(punctele de suspensie au rolul de a inlocui imens d multele continuari ce au facut enspe mii de personaje fericite), orbiti fiind, deci in incapacitatea de a observa faptul ca de fapt ei sunt cei ce ii fac pe altii mult mai fericiti, bogati etc., decat pe sine. Nu vad de unde atata multumire fata de un sistem care te face sa iti dai sufletul muncind, in fond fiind o lupta de zeci de ani pentru supravietuire.

Nu s-a schimbat nimic din esensata vietii de acum 10, 50, 100, 1000 de ani. Cei ce spun ca tehnologia, modernizarea societatii, emanciparea culturala etc. schimba viata cuiva, gresec enorm. Poate singurul lucru pentru care toate acestea pot fi apreciate este faptul ca ii ofera vietii haine de firma.

O viata de cacat pe care o au unii si tin neaparat sa o impartaseasca altora. Nu, multumesc !

Privesc cu indescriptibila indignare actiunile oamenilor datorate in mare parte ingamfarii fara de margini de care acestia dau dovada. Si nu ma refer la "actiuni" in genere. Ci doar la aceasta categorie. In ziua de astazi, dar cu siguranta si pe vremea raposatului, bugetarii uita de cine sunt platiti si mai ales cu ce scop, vazandu-se in posturi de neinlocuit, vitale. Nu pot intelege modul lor de a gandi lucrurile. Din moment ce eu ii ofer traiul de zi cu zi unei persoane, cum poate acea persoana sa se considere seful meu? Este o aberatie fara limite ceea ce se petrece pe la noi de multa vreme.
Incepand cu functionarele ciufute care te trateaza cu dispret in momentul in care le ceri sa-si faca datoria si terminand cu profesorii universitari, lantul inconjoara marea majoritate a incompetentilor din sistemul public.
Nu incerc aici sa denigrez pe nimeni, doar sa scot in evidenta faptul ca nu normal ca cineva sa isi lase partea personala sa intervina in munca sa. Lipsa de profesionalism este un defect pe care, din pacate, foarte multe persoane il au in ziua de astazi. Niciunul dintre ei nu se gandeste la repercursiunile deciziilor lor pe care atat de nonsalant le iau, fiind atat de egoisti si egocentristi incat nu pot vedea sau intelege problemele altcuiva. Isi razbuna frustrarile vietilor lor mizerabile, anoste, poate paradoxal, lipsite chiar de viata, pe acele persoane pe care le intalnesc la locul de munca si fata de care au o oarecare superioritate. Probabil ca cel mai frumos moment pe care-l poate trai un fost "invatace" este sa terorizeze actualii lui elevi pentru a-si astupa el traumele copilariei pe care "baietii rai" i le-au cauzat. Am observat la cei din spatele catedrei ca se impart in doua imens de mari categorii. P de o parte sunt cei realizati si in afara scolii, cei care au realizat cu mult timp inainte de a intra eu in contact cu ei ca nu totul se rezuma la a avea note mari, mai exact foarte putine pot fi obtinute doar cu note mari, si se comporta ca atare nepunand accent prea mare pe acest fapt. Vine dealtfel si cea de-a doua categorie, a oamenilor care toata viata au trait intr-o teorie continua, pentru care un lucru este logic pentru ca asa a spus un mare teoretician la 1800. Partea aceasta de oameni, cu o viata incredibil de trista in opinia mea, mai au de facut pana in 5 pasi pentru a ajunge sa aiba figuri de dictatori. Este absolut penibil modul in care ei se vad atat de importanti, dar mai ales modul in care privesc profesia pe care o fac. Din motivul ca au fost niste exclusi ai tuturor grupurilor din care au incercat sa faca parte, au ajuns sa lucreze intr-un mediu care le permite sa fie singuri in ceea ce fac, cu o multime de persoane in fata, la comanda lor. Suna interesant nu? Din moment ce toata viata ai fost batjocorit, ti-ar placea ca la un moment dat sa ajungi in postura de a batjocori si tu la randul tau alti indivizi. Aici apare problema. Ce drept ai ca persoana in totalitatea facultatilor mintale sa te razbuni fara motiv pe niste copii la urma urmei, care nu ti-au facut nimic, doar din dorinta ta nebuneasca, obsesia pornita, pentru a-ti astupa astfel gaurile negre ale adolescentei/copilariei. Si in acest sistem ne formam noi sistemul de valori, prin acest sistem invatam sa gandim si sa ne comportam, sa interpretam gesturi si situatii pe care le intalnim pe parcursul vietii. Ajungem sa avem atata scarba pur si simplu, incat vom face primii pasi in afara scolii cu o imensa bucurie, dar nu din motivul ca in acel moment suntem liberi sa castigam un ban cinstit, sa ne punem in valoare cunostintele, ci doar din simplul motiv ca am scapat de locul si oamenii aceia jegosi. Este trist; nu se mai poate vedea in profesorul zilei curente un model, ci doar o persoana respingatoare, pe care nu ai mai vrea sa o intalnesti niciodata dupa terminarea studiilor.
Si uite asa urca prestigiul sistemului de invatamant din Romania, cu pasi marunti, dar hotarati.